Dragilor, am fost la Cupa „Nicușor Marcu”. Ce să vă spun? Că a fost extraordinar? Da, a fost.
Să vedeți voi acolo elevi deschiși, antrenori și profesori dedicați! Pentru că acolo unde mințile vor să primească lumină și cunoaștere, acolo simți că ești exact unde trebuie. Acolo, timpul e trăit cu bucurie, energia bună te îmbrățișează, mințile cresc și sufletele se înalță. Da, poate că pare poetic, dar efectiv asta am simțit.
Cred că Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia, o școală care înțelege puterea minții, trebuie să devină model pentru alte școli. Să vă spun de ce! Evenimentul în sine a fost extraordinar de bine gândit și implementat.
La Cupa „Nicușor Marcu” am întâlnit antrenori dedicați, implicați, care pun pe primul loc sportivul, care își încurajează elevii, care îi îndrumă să învețe lucruri noi, să fie deschiși la noi oportunități. Acești antrenori sunt cu adevărat formatori. Am asistat la cursuri pe care puține școli se gândesc să le organizeze. Vă dau câteva exemple: cursuri cu specialiști în educație financiară, în pregătire fizică, în coaching mental. Cursuri binevenite, care, la vârsta adolescenței sunt esențiale pentru formarea unei gândiri sănătoase și echilibrate. O minte tânără este un burete absorbant, are o libertate și o elasticitate fenomenale. Și asta s-a și văzut. La cursul pe care l-am pregătit pentru sportive, fetele au fost inimaginabil de comunicative, de interactive. Am discutat, am dezbătut, am pus câteva cărămizi la dezvoltarea lor mentală.


Mi-am adus aminte cum eram la vârsta lor și îmi dau seama ce oportunitate grozavă este să ai antrenori care să fie deschiși la astfel de acțiuni.
Pentru că tot am pomenit de antrenori, m-am bucurat foarte tare când am fost invitată anul trecut și mi-am dorit la fel de tare să fiu invitată și anul acesta la o cupă care poarte numele unuia dintre foștii mei antrenori, Nicușor Marcu. Mi-a fost foarte drag și îi port și acum în suflet un respect deosebit și este un sentiment înălțător să știi să există oameni excepționali care să îl omagieze astfel. Am trăit intens aceste momente.
A fost foarte emoționant să constat că am crescut și acum stau în fața celor care altădată îmi erau antrenori și m-au format. Mi-am luat porția de curaj, de încredere și am vorbit în fața lor despre cât de importantă e relația dintre sportiv și antrenor și că este esențial să ai în vedere echilibrul mental al elevului. Așa că, dragi tineri, și noi, oamenii mari, avem emoții și mici frici, dar totul stă în controlul nostru mental. Iar atunci când ești autentic și te pasionează ceea ce faci, lucrurile ies întotdeauna bine. Vă garantez asta! Deci, să fim autentici și să ne lăsăm aripile să se deschidă! Doar așa putem crește! Vă doresc să creșteți mari și echilibrați!